Hotel The Marmorosch, București
Hotel The Marmorosch, București
Având în vedere standardele de performanță ale brandului Autograph Collection Hotels, unul din obiectivele proiectului pentru încălzire și preparare ACM a fost acela de reducere a consumului de energie și a amprentei de carbon.
- Hotel RO
- Clădire nouă
- Gaz
Povestea clădirii hotelului Marmorosch este una încărcată de istorie, ale cărei rădăcini se află în captivanta La Belle Epoque, o perioadă caracterizată de optimism, interes pentru artă și prosperitate economică. Arhitectura bogată în stil Art-Deco, precum și designul interior sunt o mărturie emoționantă a acelei perioade apuse, care ne încântă și astăzi privirea.
În prezent, hotelul dispune de 217 camere pe o suprafață constructivă desfășurată de 16 500 MP, incluzând apartamente, 4 săli de întâlnire și bal, apartament prezidențial care și-a găsit loc în fostul birou al directorului băncii, 4 restaurante (restaurant, lounge, bar și cafenea), centru de fitness și SPA cu piscină interioară și săli de tratament.
In prezent, clădirea păstrează elemente inspirate din atmosfera de optimism și speranță a perioadei Belle Époque, reinventându-se pentru a oferi servicii de ospitalitate la cele mai înalte standarde, adăugând, în ceea ce privește designul și atmosfera interioară, tușe creative de modernitate.
Restaurarea și renovarea monumentului istoric
Conversia clădirii financiar-bancare în hotel a avut loc în urma unor ample lucrări de consolidare, reconversie funcțională, restaurare și renovare a părților cu valoare istorică. Istoria sa începe în 1912, la București, proiectul construirii având loc în mai multe etape, una dintre primele Bănci de Investiții române, Marmorosch-Blank, era legată atât de fondatorii și proprietarii acesteia, Jacob Marmorosch și Mauriciu Blank, cât și, din perspectivă arhitectonică și artistică, de arhitectul Petre Antonescu, inginerul Anghel Saligny și pictorița Cecilia Cuțescu-Storck.
Arhitectura și designul interior al clădirii a fost conturat în spirit eclectic, îmbinând elemente de ordin renascentist, bizantin, detalii gotice și cornișe specifice arhitecturii moldovenești și valahe.
Lucrările pentru consolidarea și restaurarea palatului Marmorosch-Blank, decorat în stil neoromânesc, au durat trei ani.
Situat chiar în Centrul Vechi al Bucureștiului, Hotelul Marmorosch se află și astăzi în inima vieții culturale și mondene locale, înconjurat de restaurante, cafenele pline de viață, muzee și magazine – posibilitățile de divertisment sunt nenumărate și incintante.
Încălzire și apă caldă menajeră la cele mai înalte standarde
Având în vedere standardele de performanță ale brandului Autograph Collection Hotels, unul din obiectivele proiectului pentru încălzire și preparare ACM a fost acela de reducere a consumului de energie și a amprentei de carbon, soluția pentru care s-a optat în acest context a fost către un echipament ale cărui emisii de Nox sunt greu de egalat, sub 40 mg/kWh.
Cazanul în condensație de înaltă eficiență, Hoval UltraGas 2000 D este conceput astfel încât să obțină cele mai bune rezultate în ceea privește eficiența termică și consumul extrem de redus de gaz. Acesta asigură încălzirea sustenabilă, eficientă și economică a hotelului și necesarul de apă caldă menajeră.
Avantajele implementării unei soluții de ultimă generație de la Hoval
Tehnologia condensației asigură o eficiență maximă, iar schimbătorul de căldură TurboFer garantează un nivel maxim de condensație. În acest mod se realizează economii suplimentare de până la 20% cu energia prin tehnica recuperării de căldură ,iar eficiența crește până la 109%.
Schimbătorul de căldură facilitează o economisire de până la 30% privind spaţiul necesar prin modul de construcţie compact vertical și crește durata de viaţă a echipamentului cu 10 ani datorită oţelului inoxidabil (în comparaţie cu schimbătorul din aluminiu).
Prin tehnologie de ardere Ultraclean pornirea arzătorului consumă mai puţină energie, are o eficienţă mai mare şi emisii clar reduse, cât și emisii de sunet reduse la nivelul gazelor arse.
Conţinutul mare de apă permite funcţionarea continuă a arzătorului cu mai puţine porniri: astfel se reduce consumul de gaz şi emisiile.
Nu există cerinţe faţă de cantitatea minimă de apă recirculată – în comparaţie cu alte sisteme nu este necesară o pompă primară, iar rezistenţa minimă de trecere permite utilizarea unei pompe de energie de mici dimensiuni care economiseşte energie.
Având în vedere faptul că hotelul își desfășoară activitatea într-o clădire de patrimoniu, ale cărei modificari structurale sunt extrem de limitate prin lege, un alt avantaj a fost asigurat de designul compact care economisește spațiu, fiind o soluție foarte atrăgătoare mai ales pentru renovări. Conexiunile flexibile asigură o instalare ușoară a cazanului, indiferent de spațiul disponibil.
Pentru a satisfice cerințele mari de putere ale hotelului, două cazane UltraGas au fost conectate împreună, formând o cascadă. Acest lucru le permite să asigure creșterea siguranței în funcționare și a eficienței deoarece se pot adapta mai bine la cerințele de putere și pot oferi o distribuție optimizată a sarcinii. Un avantaj suplimentar este colectorul comun pentru gazele de ardere care facilitează montarea unui singur coș de fum.
Referitor la conceptul hotelului, prezervarea cu grijă a fațadei din centrul istoric al orașului și încorporarea unui hotel modern, ecologic dotat cu ultimele tehnologii pentru un confort superior, s-a dovedit a fi unul de success și perfect adaptat contextului actual.